mai 6

Caz solutionat – Anulare sanctiune contraventionala aplicata de Politia Locala la regimul circulatiei rutiere stabilit prin O.U.G. nr. 195/2002

Caz solutionat – Anulare sanctiune contraventionala aplicata de Politia Locala la regimul circulatiei rutiere stabilit prin O.U.G. nr. 195/2002

Prin Sentința civilă nr. 37/16.01.2015, Judecătoria Mangalia a admis plângerea petentului G.V.L. în contradictoriu cu Consiliul Local Mangalia – Poliția Locală Mangalia și a anulat Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria PL nr. 14139/46/ 03.04.2014.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a stabilit că la data de 03.04.2014 dna polițist local G.M din cadrul Poliției Locale Mangalia a întocmit Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria PL nr. 14139/46/03.04.2014 prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzute de art. 142 lit. f) și sancționate de art. 99 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că “a oprit autoturismul marca Volvo de culoare albastru având nr. de înmatriculare CT37GVL în sensul giratoriu deranjând traficul rutier”.
Pentru aceste motive, petentului i-a fost aplicată sancțiunea principală contravențională constând în 2 puncte-amendă în cuantum total de 170 lei și sancțiunea complementară constând în 2 puncte de penalizare. Petentul a refuzat semnarea procesului-verbal.

Sub aspectul legalității instanța a reținut că potrivit art. 15 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 “contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite generic agenți constatatori”.
În cauză, petentul a fost sancționat pentru săvârșirea unei contravenții prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002. Respectiv oprirea neregulamentară a autovehiculului. Calitatea de agent constatator în cazul contravențiilor stabilite și sancționate de acest act normativ aparține polițiștilor rutieri, astfel cum reiese din cuprinsul art. 109 alin. 1, potrivit căruia “constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră”. Pentru a descoperi înțelesul noțiunii de „polițist rutier” utilizate de legiuitor, trebuie analizate dispozițiile Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, care la art. 177 alin. 2 prevede că „polițiștii rutieri sunt ofițerii și agenții de poliție specializați și anume desemnați prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului Generala al Poliției Române”.
Pe cale de consecință, pentru a putea aplica sancțiuni contravenționale pentru săvârșirea contravențiilor stabilite prin O.U.G. nr. 195/2002, trebuie să existe o dispoziție a Inspectorului General al Poliției Române prin care persoana în cauză să fie desemnată ca polițist rutier. În cauză o asemenea dispoziție nu există, intimatul apreciind că nu este necesară, data fiind dispozițiile art. 7 din Legea nr. 155/2010. Acest articol, la litera h), care interesează în cauză, prevede că în domeniul circulației pe drumurile publice poliția locală “constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar”.
Instanța apreciază că norma redată conferă poliției locale atribuții de constatare și aplicare a sancțiunilor în domeniul circulației pe drumurile publice la modul general, urmând însă ca, în funcție de actele normative care prevăd respectivele contravenții, să fie îndeplinite toate condițiile prevăzute de acestea pentru deținerea calității de agent constatator. Spre exemplu, potrivit art. 2 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, asemenea contravenții pot fi stabilite prin hotărâre a consiliului local, caz în care, în aplicarea dispozițiilor art. 15 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin aceeași hotărâre se va putea stabili și care sunt persoanele care pot încheia procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor.
Atâta timp însă, cât este sancționată o persoană pentru săvârșirea unei contravenții prevăzute și sancționate de O.U.G. nr. 195/2002, doar persoanele prevăzute în acest act normativ vor putea încheia procesul verbal.
Legea nr. 155/2010 invocată de intimat nu este de natură a deroga de la dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 195/2002 în domeniul constatării și sancționării contravențiilor prevăzute de acest din urmă act normativ, întrucât nu ar fi îndeplinite rigorile Legii nr. 24/2000 privind derogarea. Astfel, art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede că “pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula < >, urmată de menționarea reglementării de la care se derogă”, condiție neîndeplinită în cauză.
Susținerile intimatului privind faptul că Legea nr. 155/2010 aduce completări la O.U.G. nr. 195/2002 și la Regulamentul de aplicare a acestuia sunt total lipsite de temei juridic. Simplul fapt că un act normativ este ulterior altuia nu înseamnă că prin aceasta este completat actul inițial. În acest sens trebuie avute în vedere dispozițiile art. 60 alin. 1 din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia „completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, prin utilizarea unei formule de exprimare, cum ar fi < <După articolul … se introduce un nou articol, … cu următorul cuprins:>>” . Cum Legea nr. 155/2010 nu cuprinde nici o dispoziție expresă privind completarea actelor normative invocate, nu se poate susține că aceasta ar avea un asemenea efect.
În concluzie instanța reține că Legea nr. 155/2010 a poliției locale instituie doar la modul general posibilitatea agenților de poliție locală de a constata și sancționa contravenții în domeniul circulației pe drumurile publice, urmând ca pentru constatarea și sancționarea unei contravenții prevăzute de O.U.G. 195/2002, polițiștii locali să obțină în prealabil dispoziția I.G.P.R. prevăzută de art. 177 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.
O situație asemănătoare se regăsește în cadrul legislativ actual al României în cazul Poliției Române. Astfel, art. 26 alin. 1 pct. 10 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, prevede că una dintre atribuțiunile principale ale Poliției Române este aceea că „constată contravenții și aplică sancțiuni contravenționale, potrivit legii”. Acest text normativ stabilește doar atribuția generală a poliției de a aplica sancțiuni contravenționale, urmând însă ca actele normative ce stabilesc contravenții să prevadă și competența concretă în aplicarea sancțiunilor. Spre exemplu, textul legal redat nu acordă polițiștilor competența de a sancționa contravenții la regimul de muncă, stabilite prin Codul Muncii. Acceptând interpretarea propusă de intimat am ajunge la concluzia că orice polițist din cadrul Poliției Române poate constata și aplica sancțiuni pentru orice contravenție prevăzută de lege. Or, tocmai acesta este rolul art. 15 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, de a impune regula ca fiecare act ce stabilește și sancționează contravenții să stabilească și persoanele în măsură să le aplice.

În temeiul tuturor celor arătate, instanța a anulat procesul verbal contestat, constatând faptul că acesta a fost încheiat de o persoană ce nu îndeplinea calitatea de agent constatator, încălcându-se dispozițiile art. 15 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 109 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 și art. 177 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, norme imperative ce ocrotesc un interes public, atrăgând așadar sancțiunea nulității absolute a actelor întocmite cu nerespectarea lor.
Hotărârea a rămas definitivă prin neapelare.

  1. busca g 28 iul. 2017 | reply

    ff corect pol locala nu are competenta pe oug195-2002

  2. gabriel 10 feb. 2016 | reply

    Vă salut d-le Avocat și vă mulțumesc frumos pentru atenția acordată!

    Instanța a anulat procesul verbal contestat, constatând faptul că acesta a fost încheiat de o persoană ce nu îndeplinea calitatea de agent constatator, încălcându-se dispozițiile art. 15 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 109 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 și art. 177 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.
    în speța de față, se pune în discuție calitatea de agent constatator a polițistului local, din interpretarea extensivă a considerentelor respectivei hotărâri rezultând că, polițistul local, în afară de Legea nr.61/1991 și hotărâri ale consiliului local, în niciunul din celelalte domenii de activitate stabilite prin Legea nr.155/2010-a poliției locale nu ar avea calitatea de agent constatator.
    În concret :
    Printre atribuţiile poliţiştilor locali, stabilite conform Legii nr. 155/2010 cu modificările şi completările ulterioare, figureaza şi atribuţii privind constatarea de contravenţii şi aplicarea de sancţiuni pentru nerespectarea unor prevederi legale in urmatoarele doemnii de activitate :
    – circulatie rutiera (domeniu reglementat de OUG nr. 195/2002);
    – cainii periculosi si agresivi (domeniu reglementat de OUG nr. 55/2002)
    – cainii fara stapan (domeniu reglementat de OUG nr. 155/2001)
    – convietuirea sociala (domeniu reglementat de Legea nr. 61/1991)
    – evidenta persoanelor (domeniu reglementat de OUG nr. 97/2005)

    Conform art. 15 alin. (2) din O.G. li. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi agenţi constatatori primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al
    municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale.
    Faţă de aceste prevederi legale ar rezulta că atribuţiile privind constatarea de contravenţii şi aplicarea de sancţiuni nu derivă din calitatea de poliţist local, agenţi constatatori putând fi doar funcţionarii publici desemnaţi în acest sens de persoana competentă.
    Potrivit prevederilor art.31, alin. (1) lit.k, din Legea nr. 155/2010 a poliţiei locale, Primarul unitatii administrativ-teritoriale, unde este infiintata structura de politie locala, imputerniceste, prin dispozitie, politistii locali ca agenti constatatori, in oricare dintre situatiile in care aceasta calitate ii este stabilita, prin acte normative, primarului/primarului general al municipiului Bucuresti.
    Concret, daca Legea nr. 61/1991 prevede destul de clar ca sanctiunile pot fi aplicate de catre primar sau imputernicitii acestuia (ceea ce ar include fara probleme si politistii locali), la restul actelor normative pe care le-am prezentat, in enumerarea categoriilor de agenti constatatori apti sa aplice respectivele sanctiuni contraventionale, nu prevad nimic legat de politistii locali sau imputernicitii primarului, de unde s-ar desprinde concluzia ca politistii locali nu pot constata si aplica sanctiuni contraventionale in domeniile respective.

    Este evident ca abordarea unui astfel de rationament, in intepretarea legii ,este gresită, calitatea de agent constatator a politstului local, pentru domeniile prevazute de legea speciala, deriva in mod clar din functia specifica de politist local, în această situație primând caracterul special al Legii nr. 155/2010- a poliției locale.

    • Florin Răican 11 feb. 2016 | reply

      Va respect opiniile dar nu pot fi de acord cu acestea. PL este o structura infiintata si organizata prin hotarare a administratiei publice locale si cu activitate desfasurata in interesul comunitatii locale. Tot textul de lege precizeaza ca activitatea PL trebuie sa fie conforma cu actele administrative ale autoritatilor publice centrale si locale. Se poate observa asadar o restrangere semnificativa a scopului si activitatilor PL la nivelul comunitatii locale. De aceea, și in domeniul circulatiei pe drumurile publice activitatea PL se limiteaza la aplicarea normelor stabilite prin hotarari ale administratiei publice locale, respectiv prin hotararile de consiliu local. Un argument in plus il reprezinta si perseverenta legiuitorului de a conserva principiul specializarii agentilor constatatori pentru a nu se crea mecanisme de incalcare grosolana a drepturilor cetatenesti. Altfel spus, nu oricine poate constata orice. Ramane de vazut daca practica judiciara va consolida sau nu hotararea pe care dvs. o apreciati ca fiind gresita.

  3. gabriel 10 feb. 2016 | reply

    o Hotărâre rămasă definitivă prin neapelare și dată fără respectarea principiului Specialia generalibus derogant. Acest principiu juridic implică faptul că norma specială e cea care derogă de la norma generală şi că norma specială este de strictă interpretare la cazul respectiv. Mai mult, o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o norma specială.
    Deoarece norma generală reprezintă situaţia de drept comun, iar norma specială constituie excepţia, trebuie respectate două reguli:
    norma specială derogă de la norma generală – specialia generalibus derogant,
    norma generală nu derogă de la norma specială – generalia specialibus non derogant.
    Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în faţa unui caz ce intră sub incidenţa prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar faţă de norma generală, chiar şi atunci când norma specială este mai veche decât norma generală
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 23 februarie 2009 a stabilit că, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acest fapt nu este prevăzut expres în legea specială, şi că, în cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială şi Convenţia europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate ( Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: Decizia Nr. 27 din 14.11.2011 ).
    Conflictul dintre legea specială anterioară şi legea generală ulterioară se rezolvă prin aplicarea conjugată a principiilor potrivit cărora norma specială se aplică cu prioritate faţă de norma generală -specialia generalibus derogant-, iar o normă specială nu poate să fie modificată sau abrogată decât în mod expres printr-o normă generală ulterioară ( Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: Decizia Nr. 13 din 12 noiembrie 2012 ).

    • Florin Răican 10 feb. 2016 | reply

      Am publicat comentariul dvs pentru a va da posibilitatea de a va spune propria opinie. Inteleg faptul ca nu sunteti de acord cu hotararea instantei. Insa, pentru a aduce un plus de valoare juridica in comentariul dvs. v-as ruga sa argumentati aceasta opinie. Sunt cunoscute principiile generale inclusiv acela ca norma speciala deroga de la norma generala. Ar fi fost insa interesant sa precizati in acest caz concret care este norma speciala la care faceti trimitere si care este norma generala pe care dvs. o aveti in vedere. M-as bucura sa reveniti cu argumente solide care sa va sustina propriile opinii.

Adăugați un comentariu

reset all fields