Caz solutionat – Divort cu minori, exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte, program vizita minor la domiciliul mamei, pensie de intretinere din strainatate

Prin Sentința civilă nr. 480/14.03.2014 Judecătoria Mangalia a admis în parte cererea introductivă formulată de reclamantul pârât A.C.C. și a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reconvenientă A.A.E. în sensul că a dispus desfacerea căsătoriei prin divort din culpă comună fără motivare, exercitarea autorității părintești asupra minorului A.A.C. în mod exclusiv de către pârâtă, a stabilit locuința minorului A.A.C. la mamă și program de vizită în favoarea reclamantului de două ori pe lună, în primul și al treilea sfârșit de săptămână, astfel : sâmbătă – de la orele 12:00 până la orele 18:00 la domiciliul mamei; duminică – de la orele 12:00 până la orele 18:00, la domiciliul mamei.
De asemenea, a obligat reclamantul la plata unei pensii de întreținere de 16,5% din venitul lunar net în favoarea minorului A.A.C., începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată 26.01.2013, până la împlinirea de către minor a vârstei de 18 ani.

Pentru a pronunța acestă sentință instanța a stabilit că părțile s-au căsătorit la data de –.–.2006 la Primăria Mangalia și că din căsătorie a rezultat minorul A.A.C., născut la data de –.–.2011. A mai stabilit instanța că părțile au lucrat în SUA și că reclamantul-pârât s-a stabilit în această țară unde și-a întemeiat o altă familie având în întreținere un al doilea copil minor. Din probatoriile administrate a rezultat că reclamantul-pârât nu s-a preocupat de creșterea și educarea minorului A.A.C., că l-a vizitat o singură dată și că nu i-a trimis bani cu toate că minorul a necesitat tratament medical și îngrijire de specialitate datorită unor probleme de sănătate intervenite la nașterea sa. Cu toate că realizează venituri substanțiale, reclamantul-pârât A.C.C. a precizat că nu dorește să remită sume de bani minorului A.A.C. decât prin creditarea unui cont bancar care să poată fi accesat doar de către minor.
În aceste condiții, având în vedere solicitările concordante ale părților precum și faptul că raporturile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate cu concursul ambelor părți iar reluarea conviețuirii nu mai este posibilă, instanța a dispus desfacerea căsătoriei prin divort din culpă comună fără motivare.
Potrivit art. 383 al. 3 din Codul civil, dacă nu a intervenit o înțelegere sau dacă instanța nu a dat încuviințarea, fiecare dintre soți poartă numele dinaintea căsătoriei.
Cu toate acestea, instanța reține că părțile s-au învoit ca pârâta-reconvenientă să-și păstreze numele dobândit prin căsătorie, astfel că va consfinți învoiala acestora.
Potrivit art. 398 al. 1 Cod civil, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți, iar potrivit art. 2 din Legea nr. 272/2004, în toate măsurile care privesc copii precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești trebuie să prevaleze interesul superior al copilului, principiu impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților.
Față de aceste dispoziții legale și având în vedere împrejurarea că din probele administrate în cauză a rezultat că numai pârâta-reclamantă manifestă interes efectiv și constant pentru creșterea și educarea minorului și s-a făcut dovada faptului că reclamantul-pârât își ignoră obligațiile față de acesta, vizitându-l și menținând contactul cu acesta foarte rar și numai atunci când dorește, fiind preocupat în mod special de noua sa familie din SUA, instanța apreciază că este în interesul superior al minorului A.A.C. ca autoritatea părintească să fie exercitată în mod exclusiv de către mamă (n.n. custodie exclusivă).
Potrivit art. 400 al. 1 Cod civil, în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanțe de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic.
Având în vedere aceste dispoziții legale, vârsta minorului, împrejurarea că de la naștere locuiește în mod statornic împreună cu pârâta-reconvenientă și cu mama acesteia, persoane care prezintă garanții îndestulătoare că îi pot asigura pentru viitor condiții corespunzătoare pentru o dezvoltare armonioasă și pentru o bună educație, instanța apreciază că este în interesul superior al minorului ca locuința să-i fie stabilită la mamă.
Potrivit dispozițiilor art. 401 al. 1 Cod civil în cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta. Pentru stabilirea unui program de vizită trebuie avute în vedere vârsta fragedă a minorului, starea sa de sănătate ce impune efectuarea de vizite medicale periodice dar și împrejurarea că nu a fost vizitat de reclamantul pârât și că nu îl cunoaște pe acesta, nu și-a petrecut timpul în prezența sa iar deplasarea lunară în SUA la această vârstă și lăsarea la domiciliul tatălui pentru perioade mai îndelungate nu sunt în favoarea minorului și a interesului său la momentul de față. În plus, domiciliul actual al tatălui este în SUA iar deplasarea la domiciliul acestuia nu este facilă și presupune un timp îndelungat dus-întors dar și un efort deosebit din partea minorului în vârstă de doi ani.
Pe de altă parte, instanța apreciază că tatăl și nu minorul este cel căruia îi revine rolul activ de a iniția, dezvolta și menține relații cu fiul său aflat la o vârstă fragedă și că tatăl este cel care trebuie să facă deplasarea în România și nu invers, copilul să se deplaseze în SUA.
În consecință va admite în parte programele de vizită propuse de părți și va dispune program de relații personale în favoarea reclamantului-pârât, de două ori pe lună, în primul și al treilea sfârșit de săptămână, astfel : sâmbătă – de la orele 12:00 până la orele 18:00 la domiciliul mamei; duminică – de la orele 12:00 până la orele 18:00, la domiciliul mamei. Instanța a dispus ca programul de relații personale să se desfășoare la domiciliul mamei motivat de împrejurarea că reclamantul-pârât nu a indicat vreun domiciliu în România la care să ia minorul în acest scop pe durata programului de vizită de la sfârșitul săptămânii iar stabilirea intervalului orar a avut în vedere vârsta minorului de la data prezentei, de numai doi ani, ceea ce presupune că are anumite nevoi de hrană și de odihnă specifice acesteia, care trebuie respectate.
Potrivit art. 499 Cod civil, tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.
Având în vedere aceste dispoziții legale precum și hotărârea instanței de a stabili locuința minorului A.A.C. la mamă, care își va îndeplini astfel în natură obligația de întreținere, vârsta minorului, nevoile crescute de necesitatea asigurării celor mai bune condiții pentru o dezvoltare armonioasă și pentru o bună educație, posibilitățile materiale ale reclamantului, faptul că acesta mai are un minor în întreținere, instanța apreciază că minorul se află în nevoie și se impune obligarea reclamantului-pârât la plata în favoarea acestuia a unei pensii lunare de întreținere în cuantumul maxim permis de lege.
Pe cale de consecință, instanța va obliga reclamantul-pârât la plata unei pensii de întreținere de 16,5% din venitul lunar net în favoarea minorului A.A.C., începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la împlinirea de către minor a vârstei de 18 ani.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel reclamantul-pârât A.C.C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu privire la modalitatea de exercitare a autorității părintești, modalitatea de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul și cu privire la numele ce va fi purtat de către pârâta-reconvenientă după divorț.

Prin Decizia civilă nr. 84/ 22.01.2014 Tribunalul Constanța a respins apelul declarat de către apelantul A.A.C., ca nefondat.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Constanța a stabilit că din probele administrate la fond și din ancheta socială încuviințată în calea de atac a rezultat că apelantul este stabilit în SUA, unde își are domiciliul și o altă familie, nu menține legătura cu fiul său, nu telefonează și nu contribuie financiar la întreținerea copilului, fapt confirmat de altfel și prin înscrisul ce emană chiar de la apelant existent la fila 83.
Practic între apelant și fiul său, în vârstă de 3 ani, nu există o relație specifică tată-fiu, relație ce nu a fost dezvoltată probabil datorită faptului că apelantul își are domiciliul la o distanță considerabilă, unde și-a întemeiat o altă familie.
Instanța a apreciat că tatăl se poate implica în viața minorului, poate dezvolta o relație specifică tată-fiu, fără a fi condiționat de acordarea posibilității de a-și exercita autoritatea părintească împreună cu mama copilului.
Menținerea unei legături firești specifică calității de tată și fiu și dezvoltarea acestei relații nu se realizează prin prisma exercitării autorității părintești ci prin întâlnirea efectivă a tatălui cu copilul său, interacțiune care se poate realiza numai în cadrul unui program de vizită.
Din această perspectivă, instanța reține că este în interesul minorului ca autoritatea părintească să fie exercitată în mod exclusiv de către mamă, concluzie fundamentată pe inexistența unei legături între tată și copil și pentru a împiedica orice posibilitate de a condiționa luarea vreunei decizii în ceea ce îl privește pe minor de către mamă.
În referire la programul de vizită a minorului, tribunalul a apreciat că, cel puțin la acest moment, în raport de vârsta minorului de numai 3 ani, de faptul că nu își cunoaște tatăl și între aceștia nu există o legătură specifică gradului de rudenie, nu se impune schimbarea modalității de exercitare a acestui drept. Exercitarea acestui drept la domiciliul mamei nu presupune prezența mamei ci doar a copilului și eventual a persoanei care se ocupă de creșterea copilului.
Cererea apelantului de exercitare a dreptului de vizită la domiciliul fratelui său nu poate fi încuviințată datorită vârstei fragede a minorului , luarea copilului de la domiciliul mamei putând afecta dezvoltarea sa psihică, în condițiile în care nu îl cunoaște prea bine nici pe propriul său tată iar în ceea ce îl privește pe unchi acesta este o persoană total străină.
Cu privire la critica apelantului reclamant privitoare la dispoziția instanței de fond ca pârâta să poarte numele dobândit cu ocazia încheierii căsătoriei, s-a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 383 al. 2 Cod civil pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soți sau de interesul superior al copilului, instanța poate să încuviințeze ca soții să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înțelegeri între ei. Legiuitorul nu a arătat însă care sunt „motivele temeinice” pentru care soțul divorțat poate să poarte numele avut în căsătorie. În doctrină, s-a arătat că orice interes de natură morală sau materială care ar putea fi prejudiciat de schimbarea numelui reprezintă un motiv temeinic pe care instanța îl poate avea în vedere în ipoteza în care încuviințează purtarea numelui avut în timpul căsătoriei, chiar și în lipsa unei învoieli între soți.
S-a stabilit că, în situația în care copilul este încredințat spre creștere și educare părintelui care a dobândit numele celuilalt soț prin încheierea căsătoriei, această împrejurare constituie un motiv temeinic care să permită instanței să dispună purtarea numelui avut în căsătorie. Numele este o componentă importantă a identității unei persoane astfel încât păstrarea aceluiași nume de către ambii părinți este foarte importantă pentru consolidarea personalității copilului și menținerea stimei de sine.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 272/2004, în orice decizie judiciară care privește direct sau indirect un copil, instanța trebuie să țină seama de interesul acestuia, care să prevaleze în raport cu alte interese, în speță, cu interesele părinților. Având în vedere această dispoziție, instanța consideră că un criteriu important pentru încuviințarea păstrării numelui din căsătorie este interesul copilului încredințat spre creștere și educare părintelui care solicită păstrarea numelui, în lipsa acordului apelantului reclamant.

Hotărârea instanței de fond a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac a recursului.