Contestația la legea electorală a fost tipul de acțiune cel mai des folosită în ultima săptămână. Potrivit portalului instanțelor de judecată, în numai câteva zile au fost introduse aproape 1300 de contestații la legea electorală, astfel că, în timp ce românii se pregăteau să celebreze miracolul Învierii, politicienii din linia a II-a luau cu asalt.
Cel mai cunoscut proces al tuturor timpurilor. Procesul lui Iisus
Fără îndoială, cel mai cunoscut proces al tuturor timpurilor este procesul lui Iisus. Prin predicile sale de valorizare a ființei umane și prin propagarea concepției potrivit cu care Dumnezeu este, în esență, iubire și nu reguli, Iisus a pus în pericol un întreg sistem social, economic și religios. Sau cel puțin așa au crezut liderii.
Alte masti, aceeasi piesa – efectele fuziunii dintre Volksbank si Banca Transilvania asupra unora dintre imprumutati
În procesele intentate Volksbank Romania S.A. (actualmente, prin fuziune, Banca Transilvania) de către proprii împrumutați, instanțele române au stabilit caracterul abuziv al comisionului de risc și a formei sale ulterioare, comisionul de administrare și au dispus restituirea acestuia motivat de faptul că nu reprezintă altceva decât o plată nedatorată. Una dintre primele decizii ale Băncii.
Ordinul de protectie si experimentul lui Avicenna
Atunci când zilele trecute, în timp ce mă aflam într-o sală de judecată din incinta Tribunalului Constanța, am auzit motivarea făcută de către o doamnă procuroare, pentru susținerea admiterii apelului declarat împotriva modalității de executare a unui ordin de protecție, mi-am adus aminte de experimentul făcut de Avicenna acum mai bine de 1000 de ani.