apr. 30

Cel mai cunoscut proces al tuturor timpurilor. Procesul lui Iisus

Tags: , , , , ,
Cel mai cunoscut proces al tuturor timpurilor. Procesul lui Iisus

Fără îndoială, cel mai cunoscut proces al tuturor timpurilor este procesul lui Iisus.
Prin predicile sale de valorizare a ființei umane și prin propagarea concepției potrivit cu care Dumnezeu este, în esență, iubire și nu reguli, Iisus a pus în pericol un întreg sistem social, economic și religios. Sau cel puțin așa au crezut liderii religioși iudei. De aici s-a născut și necesitatea acestora de a-și proteja interesele și de a-l elimina fizic pe Iisus.

Procesul

Din cele patru evanghelii aflăm că „procesul” a durat aproximativ cincisprezece ore, timp în care au avut loc cinci înfățișări (ședințe). Astfel, procesul a debutat cu reținerea lui Iisus în Grădina Ghetsimani, în miez de noapte și cu interogarea sa de către fostul mare preot Anna. Acesta s-a rezumat la a face o cercetare prealabilă a cazului dar neavând atribuțiuni jurisdicționale l-a trimis pe Iisus în fața supremului tribunal religios iudeu, Sanhedrinul.

Împotriva tuturor regulilor de procedură ale timpului, Sanhedrinul s-a întrunit în miez de noapte, nestatutar, cu doar o parte din cei 71 de înalți prelați și a procedat la audierea lui Iisus. În sala pietrelor cioplite, încălcarea normelor de procedură penală a fost trecută cu vedere de către marele preot Caiafa dată fiind convingerea acestuia potrivit cu care „mai bine să moară un om pentru popor decât să piară tot poporul”. Această falsă necesitate de a proteja Templul și poporul iudeu a fost însușită rapid de majoritatea arhiereilor devenind de îndată izvor interminabil de abuzuri procesuale. Lui Iisus i-au fost încălcate rând pe rând toate drepturile: a fost reținut fără a fi învinuit de ceva, nu s-a bucurat de prezumția de nevinovăție, a fost lipsit de apărare calificată, a fost lovit înainte de a fi fost declarat vinovat pentru ceva, ședința s-a ținut noaptea în secret și nu ziua în public, termenele consecutive au fost acordate fără a se respecta intervalul legal de „o zi solară întreagă” iar judecătorii au administrat probe doar în detrimentul acuzatului fără a se preocupa în vreun fel de apărarea acestuia.
De departe însă, cel mai însemnat abuz procesual, a fost comis sub aspectul probațiunii, în sensul că acuzele aduse nu au fost dovedite cu minimum doi martori, așa cum se preciza în Legea acelor vremuri. Chiar și așa, în lipsa oricărui element probatoriu, Iisus a fost declarat vinovat de blasfemie, faptă ce atrăgea, conform Legii, sentința capitală. Cu toate acestea, arhiereii nu au putut executa ei înșiși sentința deoarece singurul care putea decide într-un astfel de caz era guvernatorul roman al provinciei.
În aceste condiții, cel mai probabil, în dimineața zilei de 7 aprilie 30 d.Hr., Sanhedrinul l-a trimis pe Iisus în fața lui Pilat din Pont pentru a fi judecat.

A treia ședință s-a desfășurat în pretoriul reședinței lui Pilat din fortăreața Antonia. Ședința însă s-a încheiat rapid dat fiind faptul că Pilat nu l-a considerat pe Iisus vinovat de vreo faptă gravă, potrivit legilor romane. Mai mult, aflând că Iisus este originar din Galilea, Pilat și-a declinat competența în favoarea tetrarhului Irod Antipa, adică în favoarea administratorului Galileii.

De aceea, Iisus și acuzatorii săi, au fost nevoiți să se deplaseze la Palatul Hasmonean, reședința lui Irod Antipa, pentru a patra ședință de judecată.
Procedând doar la o examinare sumară a cazului Irod Antipa s-a declarat necompetent pentru a pronunța pedeapsa capitală. Circumstanțele cazului l-au determinat pe Irod Antipa să dea dovadă de prudență maximă dat fiind faptul că tot el a fost acela care cu numai un an în urmă hotărâse uciderea predicatorului Ioan Botezătorul. Simțind pericolul unei revolte populare Irod Antipa a refuzat să îl judece pe Iisus. În același timp, a evitat să îl declare nevinovat pentru a nu-și atrage mânia arhiereilor.
În fața acestui veritabil conflict negativ de competență, înalții prelați au hotărât să se întoarcă la reședința lui Pilat și să forțeze obținerea sentinței capitale prin schimbarea încadrării juridice din blasfemie în lezmajestate.

A cincea și ultima dintre ședințe a fost ceva mai amplă. Pilat a încearcat să îl audieze pe Iisus, dar Iisus a separat în mod categoric judecata pământeană de judecata celestă declarând că „împărăția mea nu este de aici”. Debusolat Pilat a recurs la o stratagemă, respectiv la valorificarea cutumei eliberării unui acuzat în zi de sărbătoare prin votul popular per acclamationem. Iisus a pierdut (din perspectiva pământeană) în favoarea răufăcătorului Baraba deoarece arhiereii au avut grijă să influențeze votul mulțimii adunate în fața fortăreței. Soarta lui Iius a fost pecetluită. Tot ceea ce a mai putut face Pilat a fost să se spele pe mâini.
Sentința ce a urmat a fost dură, nedreaptă, rece, implacabilă: Ibis ad crucem!
Imediat a fost întocmită minuta ședinței. Pe o tabliță (titulus) a fost înscris motivul condamnării la moarte prin crucificare (causa poenae): Iisus Nazarenus Rex Iudaeorum.
Soldații romani au executat de îndată cumplita sentință.

Regimul probatiunii

În tradiția religioasă ebraică există trei mari texte principale: Tanahul, Tora și Talmudul.
Tanahul este o colecție de texte istorice, profeții, poezii și cântece care cuprinde istoria poporului evreu și pare să fi fost compilat cu 500 de ani înainte de nașterea lui Iisus. Textul mai este cunoscut și sub numele de Biblia Evreiască, în timp ce creștinii se referă la acest text cu numele de Vechiul Testament.
Tora sau „Legea” este compusă din primele cinci cărți ale Tanahului, respectiv Geneza, Ieșirea, Leviticul, Numeri și Deuteronomul și cuprinde ansamblul legilor și judecăților conținute în scriptura evreiască, în celelalte scrieri sfinte și în tradiția orală.
Talmudul a fost scris aproape 600 de ani mai târziu, după căderea templului din anul 70 d.Hr.. Învățăturile rabinice și comentariile au fost astfel compilate încât să poată fi transmise mai degrabă în formă scrisă decât orală.
Sub regim probatoriu, sunt incidente în procesul lui Iisus doar regulile din Tanah și din Tora.

Potrivit Legii (Tora), în Deuteronomul 19:15 se precizează că să nu se ridice un singur martor împotriva unui om cu privire la o nelegiuire sau un păcat, oricare ar fi păcatul comis. Lucrul acela să se stabilească prin gura a doi martori sau prin gura a trei martori. Textul continuă, în versetele următoare astfel: judecătorii să cerceteze amănunţit cazul, iar dacă martorul se dovedeşte un martor mincinos şi a adus o acuzaţie falsă împotriva fratelui său, să-i faceţi aşa cum a uneltit el împotriva fratelui său. Să smulgi răul din mijlocul tău. Astfel, cei ce vor rămâne din popor vor auzi şi se vor teme şi nu se va mai face niciodată un lucru atât de rău în mijlocul tău. Ochiul tău să fie fără milă: suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior.
Tot în Deuteronomul 17:6 se stabilește că cel vinovat de moarte să fie omorât pe mărturie a doi sau trei martori, să nu fie omorât pe mărturia unui singur martor.
De asemenea, în Numeri 35:30, se arată că dacă un om omoară pe cineva, ucigașul să fie omorât pe mărturia martorilor. Un singur martor nu va fi de ajuns ca să fie osândit cineva la moarte.

Acest regim probatoriu a fost consolidat în Noul Testament, în sensul că orice faptă, gravă sau mai puțin gravă, trebuia probată cu cel puțin doi martori. Referiri la această regulă procedurală pot fi găsite în Matei 18:16, Ioan 8:17, Corinteni 13:1, Timotei 5:19, Evrei 10:28.

Trebuie să mai subliniem faptul că Sanhedrinul era format din farisei, saduchei și leviți, adică din cele mai importante voci religioase ale epocii, din cei mai buni cunoscători ai Legii.
Din această perspectivă declararea lui Iisus de către tribunalul religios iudaic ca fiind vinovat de blasfemie reprezintă o încălcare flagrantă a propriilor reguli și proceduri, sinonimă cu asasinatul.

Spre deosebire de regimul probator aplicat în procesele conduse de iudei, în dreptul penal roman regina probelor era marturisirea. Și tăcerea era echivalentă uneori cu o recunoaștere a acuzațiilor.

Procesul lui Iisus a fost judecat după procedura cognitio extra ordinem, deoarece, pentru romani, Iisus era un homo peregrinus, în sensul că era un locuitor al Imperiului dar nu poseda cetățenia romană. Dezavantajul acestei situații era imposibilitatea accesării unui al doilea grad de jurisdicție. Altfel spus, sentințele date în cazul peregrinilor erau executorii neputând fi atacate cu apel la cezar. În plus, astfel de cauze nu erau consemnate în scris și nici comunicate în capitala imperiului.

Pentru a explica temeiul juridic al condamnării la moarte a lui Iisus s-a apelat, mai ales la dreptul penal roman ce incrimina fapta de lezmajestate. Crimen laese majestatis populi romani, adică infracțiunea care sancționa încălcarea prevederilor legate de cultul împăratului a fost stabilită printr-o lege din anul 46 î.Hr. sub Iulius Cezar și reconfirmată printr-un edict al împăratului Octavianus Augustus, în anul 8 d.Hr.. Astfel, pedeapsa capitală era prevăzută nu numai pentru tradarea cezarului, dar și pentru luarea în derâdere sau batjocorirea numelui, a imaginii acestuia.

Dacă vom suprapune faptele lui Iisus, așa cum acestea se desprind din cele patru evanghelii, peste textul roman de lege ce incrimina infracțiunea de lezmajestate nu putem ajunge decât la concluzia că ne aflăm în prezența celei mai mari erori judiciare din istorie iar Iisus nu este altceva decât proptotipul condamnatului inocent.
Primul om care a înțeles și a confirmat eroarea judiciară a lui Pilat fost chiar cel crucificat lângă Iisus: acesta însă nu a greșit cu nimic!

Poate că și din acest motiv, în sălile de judecată din România, crucifixul se află astăzi la loc de cinste, de obicei în mijlocul sălii, vizibil deopotrivă pentru magistrat, pentru procuror, pentru martori și justițiabili, tocmai pentru a reaminti tuturor că este necesar a fi respectat regimul probatoriu în speranța evitării oricăror erori judiciare.

No comments yet.

Adăugați un comentariu

reset all fields