Atunci când zilele trecute, în timp ce mă aflam într-o sală de judecată din incinta Tribunalului Constanța, am auzit motivarea făcută de către o doamnă procuroare, pentru susținerea admiterii apelului declarat împotriva modalității de executare a unui ordin de protecție, mi-am adus aminte de experimentul făcut de Avicenna acum mai bine de 1000 de ani .
Marele savant al antichității a lăsat împreună în aceeași curte, într-un perimetru restrâns, un miel și un lup și le-a observat comportamentul timp de mai multe zile. Tot ceea ce despărțea mielul de lup era un gard din lemn, cu ochiuri potrivit de mari, care permitea vizibilitatea în ambele sensuri, suficient de înalt și de solid ca să nu poată fi escaladat sau distrus de către lup. Cu toate că nu putea ajunge în imediata apropiere a mielului, lupul a mârâit, a urlat, a pândit, s-a ascuns, a scormonit pământul de sub gard, a încercat să se cațere, a tras cu dinții de gard. Niciuna dintre acțiunile lupului nu și-a atins ținta. Cu toate acestea, după o saptămână, mielul a murit în ciuda faptului că, la debutul experimentului, era sănătos. Teama justificată sau nu, că la un moment dat lupul va trece dincoace de gard l-a pus în imposibilitate pe miel să mănânce, să bea apă, să se odihnească. Pe acest fond s-a produs o creștere a nivelului de stres, greu de suportat, iar stresul ridicat a cauzat în cele din urmă decesul mielului.
Cu toate că instanța de fond a admis cererea pentru emiterea unui ordin de protecție obligând pârâtul să păstreze o distanță minimă de 50 de m față de reclamantă, inclusiv la locul de muncă al acesteia precum și evacuarea temporară a pârâtului din locuința comună (o casă din Eforie Nord) doamna procuror de ședință a criticat în apel acestă sentință susținând că pârâtul ar trebui să rămână în aceeași casă și curte împreună cu reclamanta motivat de împrejurarea că imobilul are două intrări și o curte suficient de mare, astfel încât distanța impusă de 50 de m, considerată suficientă pentru protecția reclamantei, să poată fi respectată de către pârât.
Instanța de apel a respins însă critica parchetului și a păstrat soluția instanței de fond, altfel spus, nu a permis lupului să se mai apropie de miel, până nu își schimbă năravul.
Morala acestei întâmplări, a acestei modalități de motivare a unui apel împotriva ordinului de protecție este aceea că legea pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, este insuficient cunoscută și că, încă, este interpretată eronat cu toate că a fost publicată pentru prima dată în 2003 și republicată de două ori, în 2012 și 2014.
Potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 117/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, printre condițiile de admitere a cererii de emitere a ordinului de protecție regăsim și necesitatea existenței unei stări de pericol pentru membrul sau membrii de familie, reprezentată de existența unui act de violență. Actul de violență poate fi orice act de violență verbală, de violență psihologică, de violență fizică, de violență sexuală, de violență economică, de violență socială sau de violență spirituală. Așadar, conform legii, un singur act de violență, dintre cele mai sus enumerate, este suficient pentru emiterea ordinului de protecție. Asta, evident alături de îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de lege (existența unei cereri, starea de pericol să fie provocată de un membru al familiei, ordinul să aibă caracter provizoriu și să fie emis pentru înlăturarea unei stări de pericol).
În practică, dificultatea aplicării legii și a emiterii ordinului de protecție este dată de interpretarea greșită a legii. Cele mai multe dintre instanțe nu se lasă convinse de necesitatea emiterii unui ordin de protecție decât atunci când victima violențelor în familie prezintă un certificat medico-legal constatator al actelor de violență. Dacă victima nu are, spre exemplu, fracturi, hematoame, excoriații, contuzii, echimoze și un număr suficient de zile de îngrijiri medicale nu se emite ordin de protecție. Pentru unele instanțe, întreaga paletă de acte de violență prevăzută de lege se reduce la actele de violență fizică. Dacă victima nu se înfățișează în sala de judecată cu ochii vineți, cu imobilizări gipsate ori cu diverse pansamente la vedere atunci nu se emite ordin de protecție.
Trebuie observat că pentru violențele de natură fizică există deja norme prevăzute în Codul penal destinate să apere și să protejeze viața persoanelor, cum ar fi art. 193 (lovirea sau alte violențe), art. 194 (vătămarea corporală), art. 197 (rele tratamente aplicate minorului).
În legea privind prevenirea și combaterea violenței în familie, scopul legiuitorului nu a fost acela de a realiza o dublă incriminare a unor fapte de violență fizică ci de a sancționa, pentru o perioadă limitată în timp, fapte de violență mai puțin grave decât cele care îmbracă forma penală.
Din această perspectivă, instanțele ar trebui să acorde o atenție corespunzătoare și celorlalte tipuri de acte de violență care intervin între membrii unei familii, nu doar violenței fizice. Violența fizica este doar mai cunoscută și mai mediatizată decât celelalte forme de violență. În mod nemeritat, deloc benefic pentru victimele violenței în familie și în contradicție cu scopul declarat al legii, instanțele analizează doar pe plan secundar violența psihologică, violenta economică sau violența spirituală din familie. Chiar dacă legea arată în mod categoric că pentru încadrarea în situația premisă, în vederea emiterii ordinului de protecție, este suficientă existența unui singur act de violență dintre cele avute în vedere, în practica instanțelor lucrurile nu stau tocmai astfel. Emiterea ordinului de protecție este condiționată deseori de existența dovezilor de violență fizică de parcă celelalte tipuri de violență ar fi insuficiente sau nedemne de a fi luate în considerare.
Acceptarea tradițională a rolurilor inegale între membrii de familie precum și tăcerea socială privitoare la exercitarea în mod violent a rolurilor familiale nu poate justifica lipsa de preocupare a unor instanțe față de originea, particularitățile și formele de manifestare ale celorlalte tipuri de violență familială, altele decât violența fizică.
Spre exemplu, violența psihologică vizează emoțiile unei persoane iar rănile emoționale se vindecă adesea mai greu decât rănile fizice. Amenințările, umilirea, insecuritatea, intimidarea, privarea de nevoile esențiale pot lăsa urme adânci în viața unei persoane și de aceea instanțele ar trebui să își reconsidere poziția față de astfel de situații până la stabilirea acestora drept motive unice de emitere a ordinului de protecție independent de existența violenței fizice.
Cunoscând faptul că femeile şi fetele sunt expuse unui risc mai mare de violenţă de gen decât bărbaţii precum și faptul că, potrivit statisticilor, în România 75% din judecători sunt femei anticipăm că în perioada următoare, în situațiile îndreptățite, ordinele de protecție se vor emite în procedură accelerată fără condiționarea prezentării dovezilor de violență fizică atunci când se invocă drept temei pentru emiterea acestora alte forme de violență.
